marți, 15 septembrie 2015

Unghii de toamnă


Cu toate că toamna nu este chiar anotimpul meu preferat, îmi place cum totul în jur se transformă în nuanțe pămantii. În primul rand îmi place pentru că mă pot machia mai "strident", rujul pe buze devine din ce în ce mai închis, iar nuanțe de burgundy (culoarea mea preferata) îsi fac loc atat în garderobă cat și printre rujurile și ojele mele.
Iată mai jos propunerile mele pentru ojele de purtat toamna aceasta:

MAYBELLINE Super Stay 7 Days - 230 Berry Stain 
Am scris mai multe despre această minunăție aici. Nu mi-am schimbat părerea despre calitatea acestei oje deloc pană acum. Am cam uitat de ea ce-i drept pentru că este o nuanță destinata a fi purtată mai mult in sezonul toamnă-iarnă. Însă acum am scos-o de la naftalină și o să o pun mai des la treabă. Nu știu dacă a apărut și în Romania, însă am văzut că în București a apărut primul Makeup Boutique de la Maybelline, poate încep să aducă și în țară produsele care încă nu sunt disponibile. Ar fi cazul :)


OPI - Dutch 'Ya Just Love OPI? 
Ori de cate ori am o pană de idei și nu știu ce ojă să îmi aplic pe unghii (mnohh, probleme de fete :) îl întreb pe Iulian. Ce să vă spun că de fiecare dată alege această nuanță. Chiar dacă îi pun în față zeci de culori, el tot la aceasta se oprește. Zice că e mai deosebită, mai specială. Și are dreptate. Am scris și pus poze mai multe în aceasta postare. E minunată, așa-i?


OPI - Every Month Is Oktoberfest 
Am văzut pentru prima oară live această ojă pe unghiile lui Karin, sora mea. Și le făcuse în București la o manichiuristă. M-a înnebunit nuanța ei și trebuia sa fie a mea. Acum, căutand pe blog am descoperit ca nu i-am dedicat nici o postare măcar. Am pomenit-o doar aici cand am achiziționat-o în Aprilie 2014. Urmează postare, promit! 


BOURJOIS La Laque - 7 Lycheers
Aceasta este prima mea ojă de la Bourjois. Habar nu am de ce nu mi-am mai cumpărat vreuna pană la ea. Mi-am cumpărat-o în Romania cand am fost în Iunie acasă. Încă îmi aduc aminte cum stăteam cu sora mea în fața standului din Carrefour și nu știam pe care să o alegem. Trebuie să îmi mai iau cateva nuanțe, păcat că în Romania, din cate am văzut, nu sunt disponibile toate culorile:( și sunt atat de minunate toate ....Cred ca putea primi de la mine nota 10 cu * dacă avea și pensula lată. Dar lăsand la o parte acest moft, nuanța ei este exact pe gustul meu, un roz murdar cum îl numesc eu și o durablitate....mamă,mamă...


RIMMEL LONDON - Rita Ora - 498 Rain Rain Go Away  
După Nude-uri și Bordeaux-uri, nuanțele mele preferate pentru unghii sunt absolut toate derivatele de gri :)) Ador o nuanța calumea de gri. La această oja m-a atras în primul rand numele ei. Se asortează perfect cu vremea din Londra. Cateodată te cam saturi de atata ploaie, dar am ajuns chiar să îmi placă, .....uneori :) Achiziția ei a avut loc tot în Romania, în DM Markt. Deci o găsiti cu siguranță dacă vi-o doriți. Prețul ei a fost undeva în jurul a 6ron.


REVLON - 585 Bohemian
Dacă nu mă înșel a fost ultima ojă cumpărată de mine. Ca și în cazul lui Bourjois, este prima mea ojă de la acest brand. Și Doamne, cat de mult îmi place. Aproape toată perioada ( de cand am cumpărat-o) am purtat-o pe unghiile de la picioare. Și chiar dacă e o oja sclipicioasă, nu se "demachiază" deloc greu. Nota 10 din partea mea. Stand Revlon, here I come.....


ESSIE - 323 Ruffles and Feathers 
Face parte din mini colecția de vară 2014, împreună cu următoarele doua oje de mai jos. Cu toate acestea, mi se par culori mai degrabă de purtat toamna. Părerea mea :) Am găsit setul în magazinul TkMaxx la un preț infim de numai 4 lire.
 Fiecare sticluță conține 4ml de culoare care sa îți ajungă perfect pană la următoarea colecție de vară.


ESSIE - 324 Haute in the Heat
O nuanță tare plăcută de Fuchsia.


ESSIE - 321 Roarrange
Un portocaliu-ruginiu perfect. Este cea mai folosită nuanță din set.


GOLDEN ROSE -  #16
Cred că este singura ojă de la Golden Rose pe care nu am făcut-o cadou odată cu plecarea din țară. Culoarea ei Royal Blue mi se pare atat de elegantă........ și mai are și pensula lată......ce ziceți? 


Si acum, vreau sa stiu care sunt alegerile voastre pentru aceasta toamna. Recomandari?

SHARE:

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

© Hahahanne's. All rights reserved.
Blogger Template Designed by pipdig